Semnificaţia spiritual-astrologică a sărbătorii Crăciunului

Semnificaţia spiritual-astrologică a sărbătorii Crăciunului

Acest articol îşi propune să readucă în vedere o perspectivă mai specială, ezoterică, asupra sărbătorii Crăciunului, perspectivă de care se ţinea cont în trecutul îndepărtat al omenirii, dar care a fost cu timpul dată uitării.

Există multe astfel de sărbători, credinţe, obiceiuri, şi altele, care au fost create demult pe nişte principii şi direcţii spirituale, dar care, odată cu afundarea acestei lumi în materialism, s-au degenerat. Din ele s-au păstrat doar aspectele exterioare, uitându-se aproape cu desăvârşire adevărurile şi principiile pe care acestea le simolizează şi le „ascund” înăuntrul lor. Totuşi, pentru cel care cunoaşte anumite detalii şi care surprinde anumite sinconicităţi neîntâmplătoare, aceste aspecte exterioare revelează „culisele” subtile şi energiile care stau în spatele acestor momente sau obiceiuri străvechi.

Crăciunul este un astfel de moment special, neîntâmplător pus la această dată; în timpul lui se pot simţi mai intens şi mai uşor decât oricând anumite energii, după cum se va vedea ulterior.

Vom analiza pentru început ce se întâmplă la această dată din  punct de vedere astronomic şi astrologic.

Crăciunul este aproape identic cu momentul Solstiţiului de iarnă, moment în care avem cea mai scurtă zi din an şi cea mai lungă noapte. Datorită înclinaţiei axei Pământului, emisferele acestuia sunt inegal luminate. La data solstiţiului de iarnă, emisfera nordică primeşte cea mai puţină lumină din întregul an, fapt care generează noaptea cea mai scurtă.

Din punct de vedere astrologic, solstiţiul de iarnă reprezintă trecerea Soarelui în zodia Capricornului. El trece dintr-o zodie jupiteriană (Săgetătorul) într-una saturniană (Capricornul), aducând astfel o energie de maturizare şi concretizare. Neîntâmplător, Saturn este ultima planetă vizibilă cu ochiul liber a sistemului solar, trecerea Soarelui în acest semn reprezentând, încă odată, atingerea unei etape de maturitate şi completitudine.

Să revenim la sărbătoarea Crăciunului.

Acesta este decalat cu aproximativ trei zile faţă de Solstiţiu. Dacă de pe Pământ urmărim punctul de răsărit al Soarelui, observăm că acesta se deplasează tot mai mult înspre sud, odată cu apropierea de Solstiţiu, scurtând astfel traiectoria vizibilă a Soarelui de peste zi, în concordanţă cu scurtarea duratei zilei. Ei bine, între Solstiţiu şi Crăciun, Soarele răsare în acelaşi punct. Crăciunul este prima zi în care punctul de răsărit al Soarelui îşi inversează direcţia de deplasare, adică din acest moment traiectoria lui şi implicit durata zilei încep să se lungească. Dacă între Solstiţiu şi Crăciun avem un „echilibru” sau hiatus, imediat după aceea „lumina renaşte”, traiectoria Soarelui devenind din ce în ce mai lungă.

Să analizăm acum ce este, din punct de vedere spiritual, Crăciunul.

Această sărbătoare este cunoscută drept momentul naşterii lui Iisus Christos. Deşi acest aspect a fost pusă la îndoială de multe ori, cu diverse argumente suficient de valide, el nu este esenţial în contextul de faţă. Chiar dacă data efectivă a naşterii celui care a fost Iisus Christos nu este 24 decembrie, acest moment este neîntâmplător corelat cu Iisus. El a manifestat şi ulterior a reprezentat pentru această planetă un nivel spiritual foarte înalt, denumit Conştiinţa Christică. Întregul său mesaj bazat pe altruism şi iubire necondiţionată a avut ca izvor acest nivel de conştiinţă, şi oricine pune în practică, sincer şi devotat, atitudinea transmisă în învăţăturile lui, poate să atingă un înalt nivel spiritual.

Deoarece s-a născut în vremuri foarte „întunecate” şi a adus un mesaj extrem de înalt cu un impact colosal în istoria planetei şi în nivelul vibraţional al acesteia, naşterea şi viaţa lui au fost asemenea unei scânteieri de lumină într-un întuneric adânc; „lumina” sa a apărut în cele mai defavorabile condiţii de manifestare. Dacă facem o corelaţie cu astrologia, momentul cel mai „întunecat” în care se „naşte” lumina este, după cum am văzut mai sus, solstiţiul, dar mai exact, Crăciunul.

Crăciunul este astfel sărbătoarea naşterii conştiinţei spirituale în mijlocul tenebrelor întunericului. Este ca şi cum, după ce Creaţia a avansat atât de mult în exterior, încât a uitat conexiunea sa cu Creatorul, acum, în acest moment magic, ceva se petrece, ceva se naşte, şi totul capătă o altă lumină. Este precum ceva nou, neaşteptat, care aparţine unui nivel net superior, invizibil până atunci, care aduce instantaneu roadele şi efectele unei munci care părea zadarnică. Este saltul calitativ apărut în urma acumulării cantitative.

După cum ziceam mai devreme, de-a lungul sutelor şi sutelor de ani, energia acestei sărbători a fost „murdărită” cu diverse simboluri nespirituale şi superficiale care au divagat atenţia de la adevăratul ei sens. Totuşi, emoţia pe care o resimţim de Crăciun, sau după cum se mai spune, „Spiritul Crăciunului” are un sâmbure din acea trăire lăuntrică în care Creaţia sau fiinţa creată găseşte, parcă după interminabile căutări, drumul care o duce înapoi către Divin, către Acasă.

Fie ca toţi să avem parte de un Crăciun minunat, în care fiinţa noastră profundă să renască în adevărata ei strălucire şi splendoare, mai ales acum, în aceste vremuri de iluminare a întregii planete.

Astrolog Daniel Iepure